Este interesant (sau nu?) cum în momentul în care transmiterea informațiilor a ajuns instantă și globală, comunicarea este sub zero. Dacă înainte de ’89 trebuia să faci eforturi imense pentru a avea acces la informație, azi trebuie să faci eforturi de n ori mai imense(!) pentru a accesa informația (căci pentru a o comunica nici un efort nu va reuși să o transmită mai departe de propriul neuron…). Zice că apa poate ucide prin lipsă, dar, mai adesea, prin exces…
În acest sens mi s-a părut candid Cristoiu: