în minciună, curvie și trădare.
Fiind ieri 24 ianuarie, s-a discutat, ca de obicei, tembel, despre Unirea Principatelor. Esența este că atunci, la 1859, s-a început drumul României Europene. Adică, moderne.
După narațiunea oficială, unică, ne-chestionabilă, câțiva patrioți români, căliți în Revoluția de la 1848, au împlinit actul istoric de înscriere a României pe orbita ei firească, Occidentală. Cum? Prin păcălirea “marilor puteri”: alegerea lui Cuza Domnitor, în același timp, în Moldova și în Valahia.
OK: foarte frumos!
Cuza, desigur, a fost un Român și un Domn exemplar, providențial. Astfel că, după cei șapte ani rânduiți, este abdicat pentru a lăsa locul Celui Mai Mare Român și Domn/Rege, absolut providențial.
Cum vine asta?
Eh, foarte bine: rușii e răi, răi, răi! Și noi, rumânii, suntem, providențial, scutul Europei; pentru a le stăvili hoarda barbară! Pentru că, nu-i așa, noi de la Râm ne tragem, și suntem cei mai latini dintre romani! Atâta de latini, încât ne-am trezit dintr-odată, natural, providențial, francofoni genetic și pașoptiști epigenetic!
Este interesant cum lipsește din narațiune, ca o pată albă, istoria Principatelor de la fanarioți până la pașoptiști, cu un singur punct, neclar, al lui Tudor Vladimirescu. De ce, de ce? Pentru că rușii e răi, răi, răi!
De aceea cred că se potrivește cu 24 ianuarie și insurecția îndelung așteptată a Năvalnicului, trâmbițată și cântată de rumâni mai ceva decât faptele de vitejie ale lui Cuza…