Aruncând azi o privire la UNZ, am găsit mai multe articole despre vaccinurile anti-corona.
Nu am încă suficiente date pentru a-mi forma o părere despre subiect. Cert este că îmi amintesc cum, în primăvară, pe când începea să zboare isteria pandemoniei, toți comunicatorii publici pe temă (numiți de către Ion Cristoiu cioclii apocalipsei…) spuneau, cu certitudinea naturii lor de experți, că nu va exista vaccin (!). (Desigur, cu excepția rușilor, pe care îi știm, oricum, de mincinoși.) Și acum, avem Strategia Națională de vaccinare, iar vaccinarea este o “chestiune de siguranță națională”!
Problema este cu mai multe capete. Unul – dacă vaccinarea este necesară (adică, dacă pandemia nu se va stinge natural, focul arzând deja de suficientă vreme încât să fi consumat deja mare parte din componenta combustibilă-inflamabilă). Unul – dacă vaccinul va proteja împotriva infectării/îmbolnăvirii persoanele vaccinate (și nu va predispune la efecte hiperimune/autoimune ale infecției). Unul – dacă vor putea fi vaccinate în timp util (care este acesta?) suficiente persoane. Unul – dacă vaccinul nu va avea efecte secundare majore în timp. Unul – dacă vaccinul protejează doar de o tulpină a virusului, iar mutațiile acesteia nu vor predispune la o altă pandemie. Ș.a.m.d.
(O prezentare interesantă, și instructivă, în episoade, la ATR.)
Îmi aduc aminte cum, cu vreo zece ani în urmă, am fost contrariat de încercările de a face să zboare epidemia de gripă aviară, și mai apoi cea de gripă porcină. Îmi amintesc că în cazul epidemiei de gripă porcină a existat și un vaccin produs de Institutul Cantacuzino, cu soartă tristă imediat după aceea (și vaccinul și Institutul; și epidemia).
M-am obișnuit să văd-înțeleg lumea ca pe un continuum. Din această cauză mi se pare că sunt prea multe capete care nu se leagă. Vom vedea, cu siguranță, mai mult doar după risipirea ceții și fumului războiului. (Dacă vom supraviețui, desigur…)