M-am întrebat zilele acestea de ce facem atâta caz de abdicarea Regelui Mihai, dar privim ca firească, ca de dorit, abdicarea lui Cuza. Desigur că rezultatul direct al abdicării lui Cuza a fost regele Carol I, și, pe cale de consecință, însăși existența Regelui Mihai…
Firul roșu, ca să zic așa, al “măririi și decăderii” lui Cuza este, fără îndoială, Napoleon al III-lea. Iar firul ne duce, desigur, la Războiul Crimeei. Și, cum altfel, la “Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte”. Și, mai departe, la Unchiul, care a pățit-o în cele din urmă de pe urma Marelui Satan.
Concluzia eretică este că România (ca stat) este o creație masonică anti-creștină (adică, franceză – anti-rusă). Ptiu, piei drace!
Revoluția Americană este “metastaza” pe alt continent a masoneriei franceze. Masoneria franceză este masca “intelectuală” a iudaismului post-creștin. După cum, începând cu Bătălia de la Hastings, frank-ismul, și cu el masoneria franceză, au “metastazat” în Insule.
(De ce nu a fost suficient “papismul”? Pentru că era prea ancorat, încă, în tradiție. Protestantismul a fost pentru cei care încă aveau frică de Dumnezeu, dar care erau convinși că sunt “misionarii” lui Dumnenzeu. Masoneria este pentru cei care cred că sunt Dumnezeu.)
Bolșevicii și așa-zișii neo-conservatori de azi sunt descendenți direcți, deși în ramuri distincte, din masonerie.
Și?! Unde suntem astăzi, aici, în România?!
Am zice că istoria se repetă, dar nu este prea exact: “Hegel face undeva observaţia că toate marile evenimente şi personalităţi care au o importanţă istorică” […] “apar, ca să zicem aşa, de două ori”; “El a uitat să adauge: prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă”.
Suntem la momentul farsei?!
Este de remarcat că și atunci, adică la 1859, și la 1866, ca și acum, la 1989, și la 2014, așa zisul “popor” a fost – și este – inexistent. Nu există, cum nu a existat, un “popor român”. Așa zisul “popor român” este o abstracție construită cu viclenie, pentru a distrage atenția de la folosirea în interesul altora a populației care reprezenta, și, încă mai reprezintă, neamul românesc.
Neamul românesc este un construct rural; e firesc: fiind descendent al colonizatorilor romani, care au reprezentat o populație rurală. Cu ce rămășiță dacică a genocidului se va mai fi îmbinat. Constructele statale care au devenit românești au fost cele slave; în acest sens, urbanul a fost, este, o extensie a ruralului.
Adevăratul urban a fost cel unguresc, nemțesc, jidovesc (în sensul de “jew as in jewellery”).
Și acum: ce este un român (de la sat) ajuns la oraș?! Orice vor mușchii (a se citi banii) tăi să fie!
De câte ori auzim despre “țărani” și despre “pupători de moaște” nu auzim despre interesul neamului nostru românesc.
Între timp, suntem cel mai strategic aliat al aliatului stategic. Care creează realități. Realități pe care le credem ale noastre.
UPDATE:
Căutând pe google despre “1859 Cuza Napoleon III” am găsit câteva lucruri interesante. Iată unul pe gândește.org. Iată un altul. Și încă unul. Și un pic despre masonerie.
Și tot așa, mai departe…
Despre ce vorbim?!