Un articol interesant. (memorare)
Киевскому режиму сейчас свойственно то, что было свойственно Гитлеру. Истерия, заявления о наступлении и вера в палочку-выручалочку. Это агония. Сколько она продлится зависит от того, как именно ВСУ будут расходовать людские ресурсы. Если будут наступать, она продлится недолго. Если перейдут к обороне, агония продлится еще какое-то время.
Никакая Европа им не поможет. Если они засекретили поставки, это означает, что они дали меньше. Когда украинские политики кричат, что если бы Запад дал им много техники сразу, то у них бы все получилось. Ничего бы не получилось. Чудес не бывает. Страна, которая полностью сидит на подсосе от зарубежных поставок, всегда проигрывает.
— Мы в этих условиях что должны делать на поле боя?
— У нас есть в резерве армия и несколько корпусов.
Нам надо измотать противника так, чтобы он не мог обстреливать нас кассетными боеприпасами. И главная наша задача — контрбатарейная борьба, уничтожение скоплений личного состава и складов с боеприпасами, чтобы максимально ослабить противника.
Пока еще действует фактор «зеленки». Это маскировочный фактор, который помогает ВСУ воевать. Но скоро зима. Зимой спадет листва и настанет мороз. Мы к зиме подготовились, а у них зимой все плохо.
И когда украинская армия будет деморализованной, парализованной и замерзшей, мы совершим то самое наступление, которое для наших войск пройдет с наименьшими потерями.
— Каковы могут быть направления этого наступления?
— Направлений может быть несколько.
Одна из наших стратегических задач — возвращение черноморского побережья и пробитие сухопутного коридора в Приднестровье, а также возвращение всех городов Малороссии и Новороссии. Для этого надо выйти на правый берег Днепра и занять там большие плацдармы. Мы можем это сделать с юга. Для этого у нас достаточно сил и средств.
[…]
Мы и не думали воевать с НАТО. Мы сказали Западу, что очищаем свои земли от антирусской заразы, которая угрожала нашему суверенитету. Еще мы сказали, что ситуацию в Европе нужно вернуть в состояние до 1997 года, чтобы не было расширения НАТО на восток. И победа в СВО запустит эти процессы.
[…]
Если мы пробьем сухопутный коридор к Венгрии, то на эту ось примагнитится Сербия. А за ней могут пойти Словакия и Румыния, где происходят очень интересные процессы.
Iacă și pe românește:
Regimul de la Kiev este acum în situația în care era Hitler. Isterie, chemarea la ofensivă, încrederea în hocus-pocus. Este o agonie. Cât de prelungită va fi – depinde de cum își va consuma VSU resursa umană. Dacă va ataca – agonia va fi mai scurtă. Dacă va trece în apărare – agonia va dura un pic mai mult.
Europa nu le este de vreun folos. Faptul că au secretizat livrările înseamnă că dau mai puțin. Când politicienii Kievului țipă că dacă ar primi din Occident un potop de tehnică deodată, atunci ar izbândi – n-ar izbândi nimic. Nu există minuni. Cineva care depinde în întregime de livrări din străinătate va pierde totdeauna.
Și, în aceste condiții, ce ar trebui să facem pe câmpul de luptă?
Avem în rezervă o armată și câteva corpuri de armată.
Trebuie să epuizăm inamicul în așa fel încât să nu ne mai poată lovi cu muniții cu dispersie (cluster-munitions). Și sarcina noastră principală este lupta contra-baterie, distrugerea acumulărilor de personal și muniție, pentru a slăbi la maxim inamicul.
Încă mai avem problema “înverzirii”. Este un factor care ajută VSU prin camuflaj. Dar curând va veni iarna. Iarna vor cădea frunzele și va îngheța. Noi suntem pregătiți de iarnă, dar pentru inamic iarna va fi plină de greutăți.
Și când armata ucraineană va fi demoralizată, paralizată și înghețată, vom efectua acel atac care pentru noi va însemna minimum de pierderi.
În ce direcție ar putea fi acest atac?
Pot fi câteva direcții.
Una din sarcinile noastre strategice este reobținerea țărmului Mării Negre, deschiderea coridorului către Transnistria, și readucerea la Patrie a tuturor orașelor Malorusiei și Novorusiei. […]
[…]
Nici nu ne-am gândit să ne războim cu NATO. Am spus Occidentului că ne vom curăța Patria de molima antirusească care ne amenință suveranitatea. Am mai spus că situația în Europa trebuie să se întoarcă la aranjamentul din anul 1997, fără extinderea NATO către Est. Victoria în SMO (Operațiunea Militară Specială) va da startul acestor schimbări.
[…]
Dacă realizăm coridorul terestru către Ungaria, Serbia va fi atrasă de această direcție. Și, totodată, poate fi atrasă către această direcție Slovacia și România, unde au loc transformări foarte interesante.
Nu era nevoie de traducere, care, să mă iertați, oricum e slabă. „Problema înverzirii” (din cadrul articolului) reprezintă „linia verde” unde s-ar putea ascunde inamicul. Expresia vine de la generalul german Friedrich von Mellenthin, care a luptat împotriva rușilor în WWII și care-i considera pe ofițerii și combatanții sovietici adevărați maeștri ai infiltrării în teritoriul adversarilor.
Din hărțile studiate și din informațiile corespondenților de pe front, opinia mea este că cea mai dificilă situație, în momentul de față, pentru Armata Rusă rămâne pe direcția Herson în regiunea Krinok, unde forțele armate ucrainene, în ciuda atacurilor aeriene constante, au reușit să-și mențină pozițiile, transferând vehicule blindate și personal în zona populată. Ca de obicei, că așa i-au învățat instructorii de peste gârla atlantică, scuturile umane sunt folosite cu precizie aproape matematică. În Herson, naziștii piticului sângeros știu să exploateze fiecare greșeală a rușilor, chiar dacă ukrii suferă pierderi grele din această cauză și nici nu vor să abandoneze ideea de a trece Niprul, încercând să-și extindă zona de control. După mintea mea, dacă artileria rusă susținută de aviație vor fi întărite în această direcție, situația s-ar putea schimba literalmente în câteva săptămâni.
Există o regulă în război: zece metri cubi de pământ săpat economisesc cinci litri de sânge. Practic, transpirația săpării tranșeelor salvează sângele. Cert este că unitățile bine înrădăcinate în adâncuri suferă mult mai puține pierderi decât cele care stau pe teren deschis. M-am „luminat” și eu mai târziu care a fost scopul retragerii trupelor ruse de pe malul drept al Niprului și abandonarea Hersonului, atunci când toți experții lui pește urlau ca primatele urlătoare Alouatta că pierde Putin războiul și-l câștigă avortonul Zelenski. De când am terminat eu studiile, e clar că am mai uitat din tacticile și schemele strategice, aproape considerând acțiunea drept o eroare fatală a lui Surovikin. Apoi, în timp, mi-am amintit de manual. Practic, chiar dacă nu era nicio ofensivă din partea Kievului, forțele ruse au început „îngroparea” în pământ, construindu-și sistematic și pe scară largă apărarea, adică un lanț de fortificații situat la vest de linia Ugledar-Volnovaka, lanț care se întinde până la malul Niprului, coborând apoi de-a lungul malului stâng al râului până la vărsarea acestuia în Marea Neagră. Dacă apărarea este după manualele pe care și noi românii le-am studiat cândva, atunci ea are patru linii, fiecare dintre ele incluzând linii de tranșee, câmpuri de mine, poziții de artilerie săpate și adăposturi pentru vehicule blindate. În multe locuri, liniile de apărare sunt întărite cu casete de beton, supranumite „cabinele lui Kuzmici”, precum și șanțuri antitanc și tetraedre de beton.
Concluzia? NU s-a jucat încă cea mai valoroasă carte a operațiunii militare ruse împotriva Occidentului! E prematur să analizăm implicarea Serbiei, României și Slovaciei în această ecuație, dat fiind că sunt folosite aceleași „coridoare” sanitare terestre din vremea WWII și că mai există și acele negocieri secrete pe care autorul nu le-a luat în calcul. Rezultatul lor poate oferi o altă turnură războiului, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori de-a lungul istoriei.