Oh, desigur: medicii, acești măcelari nesătui!
LOL! Este ceva firesc pentru o democrație euro-atlantică, în plină avânt integraționist!
Dar ce, ai vrea o dictatură terorizantă?!
Oh, desigur: medicii, acești măcelari nesătui!
LOL! Este ceva firesc pentru o democrație euro-atlantică, în plină avânt integraționist!
Dar ce, ai vrea o dictatură terorizantă?!
Deștept mod de-a compila știrile!
Baremi, cu imnul Federației Ruse m-ați dat gata! 🙂 Pentru că nu știu dacă ați studiat expresiile de pe fețele artiștilor! Foarte multe trăiri diferite, de la sensibilitate și curaj la SIGURANȚĂ, la acel sentiment de liniște și încredere!!! Certitudinea că aparțin unui stat puternic, că au un conducător căruia ÎI PASĂ de ei și de națiunea lor. Cu toate păcatele sale, Putin rămâne unul dintre cei mai buni președinți pe care-i poate avea o țară la ora actuală! Oricare țară, din orice colț al globului.
Bine zis, care națiune! Am citit ieri un articol care mi-a dat de gândit. Nu în sens pozitiv, ci mai mult ca un avertizor, ca un semnal de alarmă, în ceea ce privește gradele de ură și de imbecilizare ale „purtătorilor de condei”, mă rog, de tastatură, care se pretind gazetari. Și Eminescu a fost (nu știu ce am dimineața asta, pentru că dublez literele, în fine, nu asta-i important, că se înțelege și așa) ziarist și unul ABSOLUT STRĂLUCIT, dar n-am remarcat în scrierile sale nicio secundă că și-ar disprețui conaționalii sau că i-ar lipsi patriotismul în adevăratul sens al cuvântului și nu cel de fațadă, adică cel menit să salveze aparențele. La fel Caragiale, Titu Maiorescu și alții. Aș opina că NU mai există o națiune, așa cum bine remarcați, deoarece, în primul și în primul rând, NU mai există inteligență, NU mai există cultură (indiferent de tipul/categoria acesteia), NU mai există erudiție și nici bună-cuviință. Ca să scoți din context niște trăsături de personalitate ale unor mari domnitori pe care i-a avut România și să-i împroști cu noroi FĂRĂ a le lua în considerare FAPTELE, mi se pare CUMPLIT de rușinos pentru tine ca om și ca jurnalist. Nici în Ortodoxie, dacă ar fi să reflectăm strict din punct de vedere religios, NU se judecă omul, ci faptele!!! Autorului – Cristian Matache – nu îi place partidul AUR și nici țiganul-manelist de la conducere! Foarte bine! Dar de aici și până la a insulta un popor (așa cum a fost el, nici altele, alea din Vest NU au fost și NU sunt mai bune) și niște personalități care s-au ridicat din mijlocul acestuia și au luptat pentru un ideal, unul URIAȘ, cum ar fi SUVERANITATEA, îmi dă impresia unui gest TOTAL lipsit de demnitate!!! Regreți că aparții acestei națiuni, că părinții care ți-au dat viață au fost/sunt români, că medicul care te-a adus pe lume a fost român școlit aici, nu la Harvard University, că dascălii care te-au scos din analfabetism au fost tot români, că nevasta pe care ți-ai luat-o e tot româncă, iar pâinea ți-o câștigi tot aici, pe meleagurile astea mult hulite, atunci, cu toate părerile astea de rău, de ce mai stai? De ce n-o „tai” spre alte zări, în care să fii pasibil de ani grei de temniță dacă-ți verși lăturile din strachină pe autohtonii care te-au primit și ți-au oferit casă și masă? Hm? Prin urmare, DA, dragă admin: care națiune??? Crema acesteia a fost decimată de Ana Pauker și lacheii ei evrei! Au mai rămas rebuturile. Sociale. Segregarea societății nu este numai tehnologică.
Las aici mizeria de articol, deși NU-L recomand:
https://www.puterea.ro/cuvinte-care-dor/
Nu numai de medici CALIFICAȚI ȘI PROFESIONIȘTI ducem lipsă, ci se distruge tot ceea ce îi unește pe români. E distrusă limba, deliberat, se vorbește agramat, sau prin prescurtări, și este distrusă credința. Or credința este ceea ce ține un popor adunat. Limba română și credința ortodoxă au ținut poporul român legat. Acum se sapă la rădăcinile acestor două lucruri, sub diferite forme. Pot să le spun românilor că sunt cât cred ei că sunt! Pentru că dacă li s-a luat credința, sau au acceptat să li se ia covorul de sub picioare cu credință cu tot, ei NU mai există! Cei care au distrus România (nu numai din punct de vedere economic), au prins curaj și-i atacă valorile spirituale. După Antonescu, Ștefan cel Mare, după Sorescu, urmează Preda, Nichita și chiar Eminescu ca sa se facă loc unor Cărtărescu, Boia sau Patapievici. Cu cât li se dă mai multă importantă, cu atât mai mult îi legitimează pe cei care vor să implanteze aberații în creierul tuturor! Oare cui îi repugnă naționalismul românesc? Asta e, dragă admin: s-au înmulțit și ne-au năpădit!