Rusia

Adulații băloase ale lui Musk (“capsula lui Musk”, “racheta lui Musk”), și, implicit, ale supremației americane, vestice, capitaliste… În fond, America nu face decât să reia transportul echipajelor umane pe ISS; ceea ce Rusia a continuat să facă, regulat, de-a lungul timpului, sancțiuni sau nu, stație PECO cu pretenție de țară. Spectrul care umbrește acum America ne face să ne întrebăm: va mai exista America, așa cum o știm? În fond, Musk nu este decât “un abonat la contracte cu statul”. Ca și restul industriei mari, atâta câtă a mai rămas. LOL!

Un proiect despre filmele sovietice, despre care am aflat de la MoA.

Mă gândeam zilele astea, citind despre “ocuparea” de către Rusia a Principatelor Române în contextul acțiunii civilizatoare europeano-unită a lui Napoleon, că, la fel ca după “ocuparea” României de către URSS în 1944, acel moment a fost un impuls de dezvoltare și civilizare a spațiului de limbă română, de deschidere spre știință, civilizație, industrie, cu orientare occidentală, și, în final, de esență rusofobă, cu tendința de diluare în timp, până la mersul înapoi. Din câte văd, un asemenea eveniment nu se va mai repeta…

(Impulsul francofon pentru boierii moldo-vlahi și odraslele lor a fost dat de Rusia țaristă; precum și conexiunea americană post-1944.)

Mă distrează, amar, să-l văd pe Prunariu jucând în rolul de “eroizare băloasă” a lui Musk, acompaniat de Mironov. Și, în acest context, faptul că gigi24 îi găzduiește pe cei doi, ca “experți”. Aștept să-l văd și pe Valentin Vasilescu, de la care nu am mai văzut postări în ultima vreme (oare mai e cu noi?), găzduit la gigi24. LOL! (Deși sunt convins că VV nu va fi ever invitat la gigi24…)

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 5 =

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.