Îmi amintesc cum, până în 1989, lumea era reală. Iar mai apoi a devenit ireală.
Vreau să spun că până în 1989 știam ce este important, ce este de valoare, ce contează, ce este adevărat și ce este fantezie sau minciună sau dorință sau vis.
Mai apoi lumea reală a dispărut în dispreț, în tăcere. A fost înlocuită de lumea fantasmelor devenite realități.
Încă nu ne-am trezit pe deplin (deși, după 2014, am început, încet și cu greutate, să deschidem ochii).
Am crezut că este ceva ce mi se întâmplă numai mie. Ca să descopăr că este ceva ce ni se întâmplă tuturor. Desigur, nu pentru toți la fel.
Îmi aduc aminte de teatrul radiofonic, de emisiunile de divertisment de la radio, de filmele de la tv de miercuri de la cinematecă, de teatrul de la tv de marți seara, de emisiunea de divertisment de la prânz duminica, de ciocănitoarea Woody, de Stan și Bran; de Valeriu Sterian, de Mircea Baniciu, de Celelalte Cuvinte, de Iris, de Păunescu și cenaclul lui… De Iosif Sava. De strajă Patriei. De Viața satului.
Îmi amintesc de cărțile pe care le iubeam: de Jules Verne, de Ion Creangă, de Eminescu, de Sadoveanu, de Editura pentru literatură universală.
Îmi amintesc de oamenii din jurul meu, care aveau o viață normală, așezată, centrată în jurul familiei și serviciului.
Îmi aduc aminte că politica era despre dezvoltare, despre progres, despre cum să facem lucrurile mai bine.
Nu am amintiri idilice.
Dar am amintiri depre o lume reală.
Apoi, după 1989, totul a devenit ireal. Totul a devenit relativ, am pierdut complet contactul cu realitatea. Am devenit fără repere.
În tot acest timp am încercat să supraviețuiesc și să-mi păstrez o oarecare sănătate mentală, fără a reuși întotdeauna.
Deși simțeam visceral că totul nu este decât un vis urât, abia din 2014 am început să conștientizez că totul este ireal, este mincinos, este pe dos.
Îmi amintesc că în 1990 toți colegii mei savurau cu nesaț revista Cațavencu. Toți colegii mei se distrau nespus cu Vacanța Mare. Iar mai apoi toți colegii mei erau cu PDL și Băsescu, cu plecatul “afară” în Canada, SUA, Germania.
Am suferit pentru că mă simțeam “defect”, pentru că nu le împărtășeam “viziunea”.
Abia după 2014 am conștientizat că am o afinitate absolută cu realitatea; nu pot să confund, visceral, irealitatea ca fiind reală.
De ce 2014? Vârsta. Ucraina. KWJ. Și, cu siguranță, influența malefică a Marelui Satan.