Post-alegeri prezidențiale

Un articol foarte concentrat al lui AS pe facebucă. (memorare)

[…] prin aderarea la UE, România nu s-a limitat doar la delegarea exercițiului unora dintre atributele suveranității sale, ci, pur și simplu, și-a cedat definitiv suveranitatea; fie și numai parțial, dar … în părțile esențiale. De aici decurge restul: statul polițienesc, politicile antisociale, cedarea de avuție națională, depopularea țării, anularea identității naționale. […]

[…] plebiscitul de la 24 noiembrie 2019 a aprobat, odată cu renunțarea la suveranitate, trecerea de la democrație la oligarhie.

[…]

[…] În România nu (mai) există partide de stânga și de dreapta, ci numai uniuni de clanuri corupte care au voit fiecare să stăpânească de manieră absolută statul polițienesc ilegitim; așa numit „paralel”, dar mai corect definit ca „subteran”. Ciocnirea dintre aceste uniuni de tip mafiot a deconspirat mecanismele și modul de operare a acestui „stat-cârtiță”, care, asemenea oricărei cârtițe, prin simplul fapt al scoaterii la lumină, și-a redus capacitatea distructivă.

[…] avem un regim oligarhic decorat cu simboluri democratice (printre care și partidele politice reziduale – PSD și PNL – sau cele artificiale – USR, Plus, ProRomânia – imposibil de reformat). El a fost instalat cu sprijinul unor puteri străine și va dura cât îl vor accepta ele.

[…] O realitate socio-economică ambiguă a frustrat întreaga comunitate națională românească și, pe linia mentalităților sale tradiționale (autoritariste și egalitariste), a polarizat-o de manieră radicală, împingând în mare parte electoratul de dreapta spre neofascism iar pe cel de stânga spre neo-marxism, atât de departe încât extremele au ajuns să se atingă și să se întrepătrundă.

[…] În România actuală, competiția dintre stânga democrată și dreapta democrată nu mai există. Această confruntare s-a internaționalizat, ea regăsindu-se exclusiv în lupta acerbă dintre globalism și suveranism, respectiv dintre hegemonii globali (inclusiv oculta corporatistă supranațională) și supușii lor neocoloniali. Trădarea (pseudo)elitelor politice interne (ceea ce include și eliminarea, în special sub pretextul luptei împotriva corupției, a adevăratelor elite naționale) oprește implicarea României în această luptă de partea suveranismului.

[…] orice discuție cu sens trebuie să plece de la situația externă, marcată de rivalitățile puterilor neocoloniale și de globalizarea capitalului, și să cerceteze modalitățile de organizare a luptei pentru redobândirea suveranității naționale.

[…]

[…] În ochiul acestui uragan național, căruia îi adaugă aportul lor de energie și state precum Polonia, Cehia, Slovacia, Grecia sau Italia, România rămâne singura globalistă. Un contratimp foarte caracteristic pentru istoria sa.

[…]

Din punct de vedere politic, supusă regimului MCV și lăsată în afara spațiului Schengen, România este un membru de rang secund al UE. Recent, Comisia europeană a dat semnalul decuplării României de Bulgaria. Simultan, procesul integrării Balcanilor de Vest în UE a fost oprit. Aceasta constituie o schimbare de abordare cu caracter strategic. României i se acordă astfel, pentru prima dată, un statut diferit (și inferior) față de cel al Bulgariei, care pare a o plasa în fapt undeva între membrii cu drepturi depline ai UE și statele candidate din vecinătatea balcanică a acesteia. Ce i se rezervă de fapt României? În nici un caz garanții de securitate.

SCENA ESTE PREGĂTITĂ PENTRU DEZMEMBRAREA STATULUI ȘI DISPARIȚIA NAȚIUNII

[…]

Readucerea acasă a emigranților economici (așa numita diasporă) nu este nici pe departe un obiectiv al UE și al guvernelor românești sprijinite de aceasta. Dimpotrivă, politicile de austeritate antipopulare vizează încurajarea emigrării românilor (albi, instruiți, harnici, inventivi și puțin pretențioși) în Occident, lăsând loc pe actualul teritoriu românesc, bogat în resurse naturale, pentru emigranții extracomunitari (din afara UE) necesari Europei dar nedoriți ca rezidenți în statele națiunilor ei imperiale. România poate fi organizată, în fine, și ca ghetou al romilor sau al altor comunități etno-culturale europene pe care noul Sfânt Imperiu Roman de origine germană nu vrea sau nu poate să le integreze. Așa cum s-a mai încercat cu câțiva ani în urmă.

Procesul dezmembrării României sau al reducerii ei la o realitate simbolică, include un atac viguros împotriva BOR. El este iminent și va exploata apatia credincioșilor ortodocși, inapetența pentru implicare politică a ierarhiei bisericești, de principiu neutră în relația dintre victimă și agresor, ca și înclinația către a zidi lăcașuri de cult în locul zidirii de suflete creștine. Succesul demersului este predictibil atât timp cât milioane de creștini declarați nu au ieșit să voteze pentru consacrarea constituțională a familiei creștine, alte milioane au votat pentru scoaterea iertării în afara legii și toate aceste milioane au susținut plebiscitar ura împotriva suveranității naționale.

În asemenea condiții, mai este UE un stâlp de rezistență pentru securitatea națională a României? Cu siguranță, nu.

Mai rămâne doar SUA, căci NATO cu adevărat este în moarte clinică, activarea în caz de nevoie a articolului 5 al Tratatului de la Washington fiind de acum o simplă iluzie, după cum iluzorii sunt așa zisele forțe multinaționale deplasate pe teritoriul României spre a-i asigura chipurile apărarea. (La București, de exemplu, își are sediul un comandament „multinațional” la nivel de brigadă, căruia îi lipsește tocmai… brigada pe care să o comande în caz de nevoie.) Înarmată cu echipament depășit fizic și moral, România nu ar putea face față unui atac din partea Rusiei, chiar dacă am da pe arme contravaloarea tuturor pensiilor și salariilor încasate azi de bugetarii români. Noroc că Rusia nu are nici un interes să ne atace, putând rezolva mai simplu, mai ieftin și mai eficient toate problemele pe care le are cu ineptele guverne bucureștene, pe calea războiului hibrid sau cu mâna „aliaților României”.

Revenind la SUA, ei bine, aceasta și-a pierdut interesul strategic în România. Pentru Washington este mult mai profitabilă o înțelegere strategică cu Rusia, decât continuarea unui război al nervilor cu aceasta pe frontul românesc. Așa se explică și absența americană din „alegerile” prezidențiale românești, ca și abandonarea guvernului PSD, al cărui control îi fusese cumva cedat de către actorii vest-europeni. Faptul că Germania și-a apropriat în România, Președintele, Guvernul, justiția, comisarul european și mare parte a serviciilor de informații românești, arată nu capacitatea competitivă a Berlinului, ci abandonul Washingtonului, preocupat de atingerea altor obiective.

ÎMPOTRIVA DISPARIȚEI SE IMPUNE RESUSCITAREA ”FACTORULUI INTERN”

Iată problemele! Pe lângă ele, refondarea PSD, limitarea efectelor incompetenței și trădării PNL sau neutralizarea extremismului globalisto-populist al USR, sunt simple glume diversioniste. Cum se pot realiza acestea? Reciclând gunoiul? Vânturând vântul? Imposibil.

Cum putem rezolva, însă, problema primordială a suveranității, uitând de actualele partide politice? Votul nu mai este o soluție. El ne mai este îngăduit numai întrucât prin vot nu putem schimba nimic.

Curând (probabil în câțiva ani), o parte semnificativă a românilor (inclusiv unii dintre iohaniștii sau useriștii de azi), edificați și exasperați, va trece la proteste publice împotriva statutului colonial al României. Aceasta va d

uce la oficializarea dictaturii și va accelera procesul de dezmembrare a țării.

În acel moment toată speranța se va lega de „factorul intern” reprezentat de grupările patriotice ale instituțiilor de forță încă active pe teritoriul românesc. Spre acestea va fi necesar să ne îndreptăm în perioada următoare și acolo să ne organizăm în vederea unei renașteri naționale; pentru a declanșa o reconquistă și un risorgimento românești.

Dacă nu o vom reuși, istoria va consemna dispariția altui popor de pe harta lumii – nefericitul popor român. Nu ar fi primul caz de acest fel.

În general bine articulat; deficitar, ca de obicei, la observarea adevăratei fețe a Statelor Unite, a Occidentului, a capitalismului, a Rusiei (de azi și de ieri), a Chinei. Dar precis în ce privește situația actuală a României. Cred că este o iluzie existența de forțe interne de “renaștere”; absolut corect că nu sunt forțe externe de renaștere. De această dată, rușii nu vor mai veni!

Iacă și pe LA:

 

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − seven =

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.