Un articol luminător, semnalat de AM, repostat de LJ. (memorare)
Any rational person upon hearing a western leader, diplomat or “expert” speak, asks himself this question: “Are they just lying or are they really this incompetent and delusional?” The answer is “both” but the incompetence factor is far greater than most people can imagine.
Nu este ceva nou, dar este refreșizant de actual. (memorare)
🙂 🙂 Refreșizant? 🙂 🙂 Sunteți magnific în a inventa cuvinte! Haioase! 🙂
Revin când voi putea.
Cât despre „Why is the West so weak and Russia so strong” cred că cel mai bine a fost explicat acest fenomen de către inegalabilul și extraordinarul (din punctul meu de vedere) Aleksandr Soljenițîn în cadrul unui interviu publicat într-un cotidian din UK.
Interesante subiecte citesc pe blogul dvs. astăzi!!! Am scăpat de mânere de biciclete și GHB-uri (acizii din gama hidroxibutiricilor, cunoscuți sub numele de „drogul violului”), așa că…. mă relaxez 🙂
Foarte interesantă și „Teoria ignoranței” – chiar dacă n-am habar de lb. germană dar o voi citi cu ajutorul unui program de traducere. Mulțumesc mult pentru propunere!
Un articol destul de elocvent – De ce Occidentul este atât de slab și Rusia atât de puternică – numai că autorul pierde din vedere componenta esențială (pe lângă epurarea competenței și nivelul unei slabe educații specifice lumii occidentale): factorul economic care a dictat întotdeauna politica externă a Vestului, când înfrângerea militară a inamicului a fost văzută ca o modalitate de a obține CONCESII și mai ales ACCES nelimitat și nerestricționat LA RESURSE (indiferent de tipul lor), nicidecum de a reconstrui bazele statalității sale. Iar ceea ce afirm eu aici este demonstrat de experiența secolelor XX și XXI care nu a fost întotdeauna liniară, dar repetarea ei s-a dovedit a fi evidentă. Și vă dau un exemplu: înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial a dus la o remodelare tangibilă a statului care a fost determinată de contradicții interne și completată de înfrângerea țării în război.
Apoi învingerea Germaniei după cel de-al Doilea Război Mondial a dus la consecințe mult mai radicale: națiunea a fost divizată, lipsită de autonomie în politica externă și aproape complet reconstruită, totul culminând cu refacerea altor mari puteri – Japonia și Italia.
Uniunea Sovietică, ca țară victorioasă, a fost un participant activ la soluționarea „chestiunii germane”, în vreme ce, în țările eliberate de ocupația nazistă, a creat în mod activ regimuri socialiste și MAI ALES a oferit modelul unui sistem de învățământ care a generat absolvenți nu numai bine educați, ci și capabili să lucreze pentru binele comun. Aici, opinez eu, la acest capitol, se află diferența URIAȘĂ între Est și Vest: la Răsărit oamenilor li s-a oferit au un țel, au avut, practic, o motivație REALĂ, s-au simțit utili și importanți și atunci au luptat continuu s-o atingă, la Apus a condus DOAR banul, obținerea lui facilă, omul transformându-se în sluga acestuia, fapt ce a contribuit la lipsa motivării și perimarea existenței unei concurențe între diversele niveluri de pregătire.
În plus, în perioada sovietică și-au făcut apariția noi teoreticieni educaționali, a căror sarcină era să conceapă un nou sistem de învățământ (de la zero), complet diferit de cel din timpul Imperiului Țarist. Printre aceștia, amintesc aici pe Anton Makarenko, celebru în epoca URSS. Folosind, ca studiu pilot, o colonie pentru tineri infractori, Makarenko a dezvoltat un sistem de reabilitare a copiilor dificili, pe care l-a propus apoi să fie introdus și în instituțiile de învățământ de masă. În Rusia numele său a devenit la fel de faimos și la fel de cunoscut ca Montessori astăzi.
Mai amintesc aici că sistemul de învățământ sovietic era pe deplin în vigoare la sfârșitul anilor 1920 și că puțini știu, că principala forță de inspirație și creierul din spatele lui a fost Nadejda Krupskaia, soția lui Lenin și comisar adjunct al poporului pentru educație.
Puerile explicații referitoare la viitorul Rusiei și la ceea ce rușii au remarcat drept părți negative ale Occidentului, ceea ce mă-ndeamnă să cred că producătorul expunerii nu este familiarizat sub nicio formă cu realitățile societății ruse. Altfel, ar fi sesizat chintesența întregului articol: subestimarea de către occidentali a voinței conducerii ruse de a-și restabili și mai ales de a-și APĂRA statalitatea și de a preveni un joc cu sumă zero în spațiul post-sovietic, ceea ce a constituit o greșeală MAJORĂ de calcul, FĂRĂ NICIO LEGĂTURĂ cu nivelul de pregătire/școlarizare al indivizilor aflați la conducerea SUA ori a Europei. Occidentul nu a ținut cont de scenariile realiste cele mai defavorabile în care Rusia și-ar apăra interesele cu FORȚA, jucând un contra-joc pentru a reforma foste state sovietice. Iar aici trec în revistă independența Abhaziei și a Osetiei de Sud, preluarea pașnică a Peninsulei Crimeea și sprijinul pentru rezistența din Donbass, fără să mai amintesc implicarea Moscovei în războiul sirian și în retragerea rușinoasă a americanilor din Afganistan ori contracararea loviturii de stat din Venezuela și reactivarea bazelor sovietice din Cuba. Ca o paranteză, sprijinul rus pentru guvernul sirian a arătat că administrația de la Kremlin intenționează să împiedice „ingineria socială” în afara spațiului post-sovietic. Ceea ce nu-i lipsit de importanță și nici nu trebuie bagatelizat.
Cât despre câștigătorii „americani” ai olimpiadei de matematică în detrimentul chinezilor, aceștia sunt tot… chinezi, din câte văd, comentariul lui Xavier fiind cât se poate de pertinent!