The LoveStory

Ups! (memorare)

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to The LoveStory

  1. Ari says:

    Sper ca Putin să NU mai reitereze greșelile făcute acordând încredere promisiunilor false ale occidentalilor, așa cum s-a întâmplat prin semnarea acordurilor de la Minsk! Nu de alta, dar orice fel de consimțământ, precum au fost înțelegerile de la Minsk, va însemna un conflict întârziat cu care vor trebui să se confrunte următoarele generații de ruși. Viitorul lor va fi trădat, dacă se permite includerea definitivă a oricăror rămășițe ucrainene către mârșava Alianță; cu atât mai mult cu cât Jens Stoltenberg a recunoscut că NATO, ca proiecție a puterii geopolitice și militare a Statelor Unite, a căutat să se stabilească în Ucraina încă din 2014.

    Foarte curând, Kievul, în schimbul promisiunilor de a adera la Organizația teroristă Nord Atlantică, va fi convins să negocieze „pacea” cu rușii, Zelenski și tovarășii care-l duc în lesă văzându-se nevoiți să recunoască Crimeea și alte teritorii noi ca reprezentând părți ale Rusiei. Regiunile care vor rămâne neincluse în Federația Rusă vor ajunge o formă galopantă de cancer pentru ea însăși, deoarece NATO își va desfășura contingentele militare și armamentul de-a lungul acestora. Singurul lucru care va opri DEFINITIV ciuma brună de la granițele rusești este eliminarea COMPLETĂ a Ucrainei ca stat! Orice „negocieri de pace” (NU degeaba folosesc ghilimelele!!!) până la o victorie COMPLETĂ echivalează cu o pierdere!!! Dacă V. Putin pricepe acest aspect, va fi nu numai benefic pentru țară, dar și cireașa de pe vârful tortului. Dacă nu, războaiele, revoluțiile colorate, loviturile de palat, încercările de destabilizare/desființare/anulare ale statalității ruse NU vor înceta niciodată. Indiferent de decizie, indiferent de deznodământ, personal, rămân loială rușilor până la capăt!!! Nici n-aș putea altfel…

    Prin urmare, e un Love Story cu final nefericit (exact ca și-n filmul cu pricina) pentru ambele națiuni (diferența constând în faptul că una chiar își dorește caznele nesfârșite), dacă liderul de la Kremlin nu-și impune punctul de vedere conform principiului, „NU crede, NU te teme, dar MAI ALES nu întreba!” Acum este timpul acțiunii, al rachetelor supersonice, al invincibilului Amiral Gorșkov și DELOC al dialogului, fiindcă acesta din urmă nu poate fi decât mincinos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

thirteen + 20 =

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.