Am finalizat azi cartea lui Lieven despre momentele ce au precedat primul război mondial. Dezamăgirea a fost destul de mare: cartea este destul de dezlânată, deși cu un început interesant; sfârșitul este complet aiurea; comparațiile cu situația prezentă sunt complet neavizate.
Am citit, înainte de această carte, o altă carte a lui Lieven. Parcă a fost mai la obiect, deși, acum, în lumina noii lecturi, parcă mă mai îndoiesc.
De altfel l-am văzut pe Lieven la RT, în contextul SPIEF 2017 (sau poate Valdai 2017?). Părea interesant.
Tot azi am finalizat cartea despre 18 brumar. Deși nu am înteles mare parte din ea (vorbește despre lucruri contemporane momentului în care a fost scrisă, și nu am “fundalul” necesar pentru a cunoaște intrigile și personajele) este, clar, o abordare genială a istoriei în desfășurare. Am avut adesea senzația că o asemenea abordare ne-ar face limpede toată negura prezentului. Dar cine să o facă? Doar menționarea numelui este anatema pentru cel ce o face.
Am început Crimă și pedeapsă (în traducere engleză, atâta mi-e de teamă de traducerile în română!) și David Copperfield. N-am prea progresat cu ele, dincolo de primele pagini. Toată lumea îmi spune că Dostoievski e un must pentru întelegerea Rusiei. Nu știu de ce nu am tragere de inimă.
(Am pățit cu George Orwell că aveam 1984 de câțiva ani; l-am început de câteva ori fără a progresa dincolo de primele pagini. După ceva timp, incitat de soția mea, care citea O fată de preot, am citit și eu cartea: după ce am citit-o, dintr-o suflare, am fost așa de entuziasmat încât am citit în următoarele 1-2 luni absolut tot ce am găsit publicat de Orwell. Nu numai că îl consider pe Orwell cel mai lucid om al prezentului – rezultat al trecutului, și conținător, cum este, al viitorului – dar mi se pare că este unul din cei mai talentați scriitori pe care i-am cunoscut.)