Sigur că, în actualul sistem de referință idioto-schizofren, doar numele de “Stalin” aruncă anatema asupra celui care-l rostește. Și, totuși, fiind raționali, nu putem să nu ne referim la Stalin, mai ales în actuala situație în care trădarea interesului națiunii este motiv de mare laudă, de eroism…
Recunosc că eram convins că Stalin nu era un “intelectual”, în sensul că nu era “citit”, că nu era la curent cu “teoria” bolșevismului. Întâmplător (sau nu?!), am ajuns pe MIA la secțiunea “Stalin”. Am fost foarte surprins să găsesc în discursurile/lucrările lui foarte multă coerență, luciditate, simț acut al realității, pe fondul unei cunoașteri solide, aprofundate a lucrărilor marxist-leniniste, cu întelegerea lor organică. Am fost foarte surprins! Tot ce auzisem/citisem despre Stalin mi-a dat imaginea unui “țărănoi incult, bolnav de putere, fără scrupule”. În noua cheie pe care am descoperit-o despre Stalin, foarte multe lucruri se leagă și se explică. În același timp, stilul este extraordinar: clar, concis, incisiv, argumentat.
Interesant cum, după octombrie roșu, lupta principală este pentru curățarea societății de trădători; care se găseau din abundență în ambele tabere, și cea albă, și cea roșie. De multe ori, dacă era de ales între calitate și loialitate, Stalin a ales loialitatea. Și a ales bine. Ce rost are totul, dacă ți se înfige cuțitul pe la spate?!
În acest context îmi vin în minte multe analogii cu vremile de azi; și pe frontul local, și pe cel global. Mă gândesc, azi, și la o comparație între Adrian Năstase și Liviu Dragnea.