Geopolitica cu PE

Ultima aducere la zi.

LE: Oh, PE bate câmpii! Ia uite aici: HB-M! (memorare)

Ce mare lucru era, acum 20 de ani și mai bine, dacă noul președinte al Rusiei, Vladimir Vladimirovici Putin și-ar fi propus să facă Rusia Mare prin educație, cercetare și inovare?

Prin dezvoltarea noilor tehnologii, terestre, maritime și spațiale, prin valorificarea materiilor prime rare în Rusia și exportarea produselor finite, prin încurajarea investițiilor străine în noile sectoare economice, cu viitor îndelungat, în context global, prin infrastructură care să conecteze Rusia cu întreaga Lume, dar mai ales cu Occidentul, de unde îi venea și îi vine și astăzi două treimi din bunăstare, prin alte proiecte strategice, de bun simț și care să dea de lucru unei populații de 147 milioane, căreia nu trebuia decât să îi asigure educație, sănătate și încredere în el, V.V. Putin, că vrea nu numai mult mai binele statului, dar și mult mai binele lor, al membrilor națiunii ruse?

Acum 20 de ani și mai bine, Putin avea toate condițiile internaționale să facă asta, în interiorul Federației Ruse, pe toată întinderea ei. Oligarhii deveniți miliardari prin mânuirea sumelor secrete ale Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, investite în Occident, ar fi devenit în 10 ani multimiliardari. Profesorii și oamenii de știință ruși ar fi redevenit egalii omologilor occidentali în domeniile în care se consacraseră. La fel și școlile de inventică și inovație rusești ar fi putut ține pasul cu dezvoltarea tehnologică mondială și ar fi putut contribui semnificativ la progresul întregii omeniri, cu consecințe faste în interiorul Rusiei. Sportivii ruși nu ar fi trebuit să apeleze la steroizi și alte substanțe interzise, pentru a-și menține competitivitatea, ci ar fi beneficiat de investițiile masive în infrastructura cea nouă, pentru sportul de masă, singura formă consacrată de maximizare a performanței sportive.

Și ar mai fi putut Rusia lui Putin, încă de acum 20 de ani și mai bine, să onoreze invitațiile repetate ale marilor puteri occidentale de a li se alătura, pentru imprimarea unui curs al dezvoltării naționale, într-o lume în curs de globalizare, în condiții de pace și securitate internaționale garantate de aceste mari puteri. Ar fi putut Rusia lui Putin să întărească, prin inițiative și prin comportament, măsurile de sporire a încrederii și cooperării, în Europa și în Asia.

Să ne dea exemplu HB-M de o singură țară care este mare prin “educație, cercetare și inovare” și nu prin putere politică, economică și militară. Una singură! Dragă HB-M: se cheamă a pune căruța înaintea boilor. Se poate: dar nu merge!

Nu știe oare HB-M că aceste “condiții de pace și securitate internaționale garantate de aceste mari puteri” au permis, după “retragerea” URSS, crimele de război și distrugerea Irakului, Iugoslaviei, Afganistanului, Libiei, și, cât pe ce, a Siriei, Venezuelei, Belarusului, Kazahstanului… Precum și distrugerea socio-politico-economică a României?! Ba știe, de aceea este ceea ce spune AM!

BTW, HB-M nu este o cauză, este un simptom!

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three + 8 =

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.