noastră, cea de toate zilele, de toate posturile, de toate postările. M-am obișnuit cu ea.
Iată una la modă (abjectă, as usual). (memorare)
Multi dintre pacientii din ATI sunt in stare grava, iar medicii spun ca unii dintre acestia, chiar si in aceasta situatie, nu cred in coronavirus.
Doctorii incearca sa ii faca totusi pe pacientii circumspecti, sa accepte ca sunt in fata unei situatii fara precedent si sa ii lase sa le administreze tratamentul salvator.
“Le explicam ce inseamna coronavirusul, cum se manifesta, care este evolutia bolii. Le spunem care este media timpului pe care un pacient il petrece in ATI. Le explicam in ce consta tratamentul, care sunt efectele adverse. Ei stiu ca antiviralele dau diaree. Insa diareea vine de la efectul pe care il are virusul asupra sistemului digestiv. Intr-un final, unii accepta”, a explicat Alina Nistor.
[…]
Medicul a mai spus ca sunt pacienti in varsta care cred ca totul este pierdut si vor sa mearga acasa. “Avem pacienti la 80-86 de ani care se cer acasa. Spun ca nu inteleg de ce i-a mai adus familia, pentru ca ei au totul pregatit. Constientizeaza ca situatia este grava si vor sa moara acasa. Le spunem ca trebuie sa incercam sa ii tratam. Unii chiar s-au facut bine. (sublinierile mele cu roșu)
Desigur, medicul care vorbește în interviu este de bună credință. Jurnalistul este cel care face propaganda (cel mai adesea de bună-credință!). Tema cea mai abjectă este aceea a “necredinței”. Cuplată, de regulă, cu “credința”: ortodoxă, neapărat. Monotonia acestor teme, de-a lungul și de-a latul presei libere, arată ordinul de zi pe unitate.
(Apropo de unitate: toate simptomele indică trădarea Securității ca și pricină a bolii; ce sens are a se vorbi despre tratament, fără a se vorbi despre agentul cauzal al bolii?!)