Impostura generalizată

Întâmplător (sau nu?!) am văzut la TVR1 (unde, de obicei, nu mă uit) o emisiune cu GL. Îmi aduc aminte că, cu ceva vreme în urmă, cartea cu pricina era recenzată de către con-tributori. Am scris, atunci, câteva opinii, în partea de comentarii, care, firește, au fost cenzurate, fără discuție. (Deși firul comentariilor este, în cele din urmă, foarte interesant) În afară de josnicia șmecheră, cu aere parfumate de intelectualitate (de parcă a fi intelectual ar fi o calitate), ceea ce merită observat este impostura obraznică. Din nou: a fi creștin (ortodox) nu este a crede în Dumnezeu: este a-l cunoaște pe Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu nu este rațională. Ființa umană nu este rațională. Umanul/umanitatea nu este rațiune. Rațiunea este o trăsătură a omului (de folos, fără îndoială), dar ea nu este caracteristica principală a umanului. Uneori, dimpotrivă. Sfinții nu au fost meseriași în ale științei/rațiunii. Ei, sfinții, au fost (sunt) oameni; îndumnezeirea lor a fost (este) dată de iubire, de dragoste; nu de știință, de rațiune, de logică. Isus Hristos este iubire, dragoste: zămislitoare, vie, caldă; nu știință, rațiune, logică: stearpă, moartă, rece. Iubirea, dragostea – este comună, colectivă, este față de celălalt; nu este personală, izolată, de unul singur. Pătimirea, nu confortul, duc la cunoașterea lui Dumnezeu. Pătimirea duce la viață; confortul nu duce decât la moarte. Doamne, Maica Domnului! (ca să îl citez pe Cristoiu)