Zilele acestea suntem inundați cu știri despre “maidanul bielorus”. Prin ceața războiului nu distingem prea multe. Știm clar doar că Lucașenco a încercat să “joace la două capete”. Starikov ne spune că în 2015 a reușit; azi – nu. (memorare)
MS nu a convocat (încă) Consiliul de Securitate. Semn că nu are decizii majore (încă). Vorbește la telefon cu “partenerii”. Le spune că “să stea la locurili lor”. (memorare)
Umblă vorba că Bielorusia nu este Ucraina, ci dimpotrivă. Și că sfârșitul lui Lucașenco este din cauza tărăgănării Uniunii. Este interesant de urmărit. (memorare)
În același timp este instructiv pentru observarea, în acțiune, pe de o parte, a “tehnologiilor revoluțiilor colorate”, așa, mai pe la răsuflatul lor, și, pe de altă parte, a contracarării lor, și, local, a gradului de dezintegrare a nivelului de educație a Țării Românești. Sperăm și la o nouă lecție de judo geopolitic. Dar… nu ne ținem răsuflarea.
UPDATE: oare de ce sună cunoscut?!