De câteva zile avem, din-nou-iarăși, probleme cu sistemul medical. Ieri, cu sistemul informatic, atacat de virușii hackerilor. Azi, cu SISTEMUL. Criminal din concepție. Iată:
„Dacă ești bătrân, sistemul medical românesc te declară mort”. Revolta unei femei după experiența aproape traumatizantă pe care a avut-o într-un spital renumit din Capitală, spital în care a ajuns de urgență mătușa octogenară. Femeia a suferit, din câte se pare, un infarct, dar medicii de acolo au spus că nu o pot trata, pentru că alt spital de urgență din București tratează pacienții cu această afecțiune.
„Dacă ești BĂTRÂN, sistemul medical românesc te declară MORT, deși încă inima îți mai bate”, astfel îți începe povestea Raluca Andreea Niculescu Gorpin, poveste împărtășită pe pagina ei de Facebook tocmai pentru a fi citită de cât mai multe persoane, după cum chiar ea a subliniat de mai multe ori în text.
Iată mesajul Ralucăi:
„Bătrânica din dreapta, cu zâmbet larg și cald, este Maria (Mioara) Lazăr, una din cele două surori care i-au mai rămas în viață tatălui meu, la ora la care încep să scriu, 2.48 AM, 21 iunie 2019. Poate până când termin de scris, va fi deja într-o lume mai bună. Cu “ajutorul” sistemului medical românesc. Aseară la ora 9, mătușa mea s-a simțit rău. A chemat Salvarea. A venit în 5 minute, și a stat cu ea acasă o ora și jumătate. În cele din urmă, a ajuns la Elias. De unde am primit telefon că mătușa mea e în stare gravă.
“A făcut infarct, șanse 50-50, dar ar fi trebuit transferată la Municipal, acolo ar avea mai multe șanse. Sunăm noi acum la ei, între timp va rugăm să veniți la spital”.Prima a ajuns mama. Apoi eu, puțin după miezul nopții, stau la o ora de București. Când am ajuns, verdictul spus mamei era clar: “Nu au locuri de Municipal, din păcate nu mai e nimic de făcut, șansele să supraviețuiască sunt foarte mici”. O lăsaseră pe mama să intre la ea 3 minute, își luase deja rămas bun de la cumnata ei, îi spusese și Tatăl Nostru..
Am vrut și eu să vorbesc cu medicul.”Domnul doctor, am înțeles că este grav. Vreau doar să mă ajutați să înțeleg de ce ați cerut transferul la Municipal, evident, a fost aprecierea Dvs. profesională că ar fi trebuit să ajungă acolo, atât cât puteți, va rog să-mi spuneți și motivul. Ce are Municipalul și nu aveți Dvs?”
“Mătușa Dvs. are 82 de ani. Am sunat la ei. Normal trebuia dusă acolo, când a luat-o Salvarea cu infarct acolo trebuia dusă. Doar că noi n-am primit electrocardiogramă de la salvare, și cei de pe Salvare nu și-au dat seama că e infarct, nu au raportat cazul că infarct, pentru că întră automat în Protocolul Național de Infarct și trebuia să o ducă la Municipal. Noi ne-am dat seama când a ajuns la noi că e infarct, și am cerut imediat transferul, în noaptea asta Municipalul asigura infarcturile pe capitală. Sunt puțini medici de chirurgie cardiovasculară, și așa e protocolul, ne grupăm pe zile, prin rotație, în spitalele de urgență, și în noaptea asta e Municipalul. Dar ne-au spus că n-au locuri, și că la 82 de ani, cu regurgitare mitrală, edem pulmonar și infarct, să rămână să moară la noi, nu la ei”.
“Domnul doctor, pe limba mea, înțeleg că ar avea nevoie de o înlocuire de vâlvă?
“Da, dar la 82 de ani nu o mai operează nimeni.”
“Domnul doctor, sora ei a făcut această operație la 92 de ani, acum merge pe 95, și e că o vrăbiuță, merge 1 km pe zi”.
“LA CE SPITAL, doamna?”
“În Israel.”
“Dacă voiati să trăiască și doamna Lazăr, trebuia să o duceți și pe ea acolo. Și eu aș vrea să ajung la spitalul ăla”.În Concluzie:
Stau trează, așteptând apelul de la spital care să mă anunțe că sora lui tată, Mioara Lazăr, nu mai este.
Prin cap îmi trec frânturi de amintiri, de-a valma. E o femeie simplă, muncită, chinuită, dar care nu și-a pierdut niciodată speranța și curățenia sufletească, pentru că a iertat întotdeauna, indiferent cât de greu a fost lovită de viață.
Am intrat și eu la ea 3 minute la AȚI, am mângâiat-o, am sărutat-o pe frunte, i-am ținut mâna în mâna mea, i-am spus că o iubim, mi-am cerut iertare pentru toate supărările pe care i le-am făcut, i-am transmis ce mă rugase tată, plângând la telefon, să-i șoptesc la ureche, că o roagă să lupte, ea a fost tot timpul o luptătoare, așa amărâtă și micuța cum este, și că el nu vrea să își piardă surioară, și i-am spus și eu Tatăl Nostru. Și să nu-i fie teamă, pentru că nu am nici cea mai mică îndoială că, dacă va fi să plece, pleacă într-o lume mai bună. Un loc în care oamenii, indiferent de vârstă, nu sunt declarați morți de sistemul medical, deși inima încă le mai bate…Nu știu cine și când va citi această poveste.Dar vreau să fie citită de cât mai mulți oameni.Pentru că un OM să nu treacă dincolo neștiut, considerat “neființă”, deși inima încă îi mai bate. Că Mioara Lazăr, mai sunt, au mai fost, și alți bătrâni. Și tuturor ne vine rândul.
Vreau că această poveste să fie citită de cât mai mulți oameni, pentru că am speranța că, poate, odată, cândva, în țărișoara asta a noastră, pe care fiecare celulă din mine o iubește, se vor întâmplă două lucruri de esență pentru normalitatea noastră, a tuturor:1. Medicii vor fi lăsăți să respecte jurământul pe care l-au depus. Acum, nu pot face asta. Am văzut în seară asta un om, un medic, ÎNFRÂNT de sistem. Resemnat. Nu poate lupta cu SISTEMUL. Nu mai este nici el tânăr, și în resemnarea din vocea lui, și în franchețea cu care a spus lucrurilor pe nume, i-am înțeles suferință. Poate nu peste mult timp, va fi și el declarat mort de sistem, deși inima încă îi va mai bate. De partea cealaltă, la Municipal, sunt alți oameni, alți medici dedicați, dar în egală măsură înfrânți de sistem. “Nu mai avem locuri. De ce s-o mai aduceți să moară la noi, lăsăți-o să moară la voi. Nu operează nimeni o bătrână de 82 de ani. ”
Nu că nu ar vrea ei, oamenii medici. Dar nu sunt lăsăți de sistem.
În Israel, pentru că este exemplul concret pe care pot să îl dau, dar sunt sigură că și în alte locuri în care normalitatea nu este aceea în care sistemul medical te declara mort deși inima încă îți mai bate, când i-au schimbat vâlvă sorei lui tată, cealaltă sora, mai mare, la 92 de ani, în ziua externării, echipa medicală s-a fotografiat cu ea, i-au oferit un buchet imens de flori și i-au cerut autografe, și au inclus-o în panoul de onoare al spitalului. Spital de stat. Pentru că medicii de acolo sunt lăsăți de sistem să respecte jurământul lui Hipocrate. Printre ei, sunt foarte mulți medici români, nu există secție în care să nu auzi românește. Sunt oameni fericiți că pot opera un om de 92 de ani, și că se pot mândri cu asta. Un an mai târziu, când i-au schimbat cristalinul, altă ședința foto, alt buchet de flori, alte mulțumiri.
I-au mulțumit unei bătrâne de 93 de ani pentru că a dat ocazia spitalului să o opereze.
2. Aș dori că odată, cândva, în țară asta, sistemul medical să își aducă aminte că, și dacă eșți bătrân și bolnav, ești încă OM. Și dacă inima încă îți mai bate, chiar dacă ai 80 de ani, ești VIU, NU MORT. Atât cred că este suficient. Să-ti mulțumească sistemul că ai 80 de ani și ești adus pe targă la spital, nu cred că apuc să văd la noi cât inima îmi va mai bate.ps. E ora 3.57 acum, când termin de scris. Dacă în acest moment dragă mea mătușa Mioara, “GOGO” cum o alintau frații și surorile când era mică, mai trăiește, mă rog pentru sănătate. Dacă nu mai este printre noi, mă rog pentru sufletul ei.
Sărut mâna mătușa mea, sora dragă a tatălui meu.
Și IARTĂ-MĂ.
Aș fi vrut să pot face mai mult.
Și te iubim acum și mereu.
Doamne Ajută!ps2. O să aflu de ce Salvarea a ținut-o acasă o oră, și de ce nu au identificat și raportat infarctul.”
Simt o aromă de… “Veronica din Canada”. Cu siguranță sufăr de hiperparosmie!
Mi-a plăcut, oricum, exemplul cu Israelul!
(Am citat complet pentru că paginile gigi24 au tendința să “dispară”; și vreau să conserv exemplarul de colecție.)