și ieri. Un articol la obiect:
Luminița Arhire: ”O PIRUETĂ PESEDISTĂ ÎNTR-UN TUTU ALBASTRU CU STELUȚE GALBENE”
Asta e… când n-am ce face, stau pe prispă, curăț pușca și vorbesc prostii, ca iepurașul din anecdotă… adică, mă întreb cu glas tare de ce oare a făcut PESEDEUL volta asta și s-a aruncat din lacul în care stătea țeapăn după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor din 26 mai 2019, fix în puțul abisal al unei suciri la 180°, în 28 mai 2019, la doar o zi după ce a fost arestat Dragnea Liviu?
Să fi crezut PESEDEUL bătrâior că așa își păstrează măcar electoralul lui tradițional, din care electorat, totuși, 600 000 de cetățeni votanți au mers pe mâna lui Ponta iar încă 400 000 au „ieșit natural” din „poporul PSD” din pricină de „erodare guvernamentoasă”? Aș! Imposibil!
Pe toate site-urile prietenoase până mai ieri cu domnul PESEDEU, e furtună… reacțiile oscilează de la dezamăgire până la furie… pentru că simpatizantul tradițional de stânga n-a înțeles -cum a înțeles într-o singură zi doamna Dăncilă- că treaba asta cu justiția a fost doar așa… să scape Dragnea -care știa bine că va intra la pușcărie- de acest salt mortal. Nu, că ei au văzut-o la ANTENA 3 pe doamna Nela Secară, acea doamnă extraordinară care nu a vrut să facă niște denunțuri la DNA, deși… ce mare lucru ar fi fost! doar procurorii îi dictau textul, nici nu trebuia să-și pună imaginația la contribuție! și tot n-a vrut, femeia… atunci a fost arestată… și s-a îmbolnăvit de cancer… și a vrut să se sinucidă… și s-a dus naibii afacerea ei înfloritoare- dar nu-i păcat! că a luat-o, de-a gata, partenerul extern… și și-a pierdut casa… și toată averea…și nu mai are nimic… dar, la urmă, totuși, dreptatea a triumfat! și Nela Secară a fost achitată, fiind, desigur, NEVINOVATĂ! Simpatizantul de stânga a făcut ochii mari, deoarece exemplul acesta viu de aplicare splendidă a justiției independente în patria nostră, a fost mai convingător decât propaganda prezidențială care-i spunea să nu-și facă griji că justiția independentă așa funcționează și numai „infractorul ăla dovedit” de Dragnea umblă s-o altereze în puritatea ei deplină. Și simpatizantul de stânga a cam priceput care-i miza pentru care „infractorul ăla dovedit” încearcă să-i scoată lui Klaus justiția înțepenită între măselele lungi…
Deci, pot să jur că PESEDEUL a pierdut adepți odată cu pirueta asta sinucigașă…și destui membri de partid, aș zice că o să piardă.
Poate crede, însă, că a câștigat niscaiva susținători din tabăra adversă, bucuroși că s-a îndreptat și ar fi și PESEDEUL acum, ca toată lumea, unit în cuget și simțiri, cu Iuropa, cu valorile ei și cu statul de drept ținându-se de șale, de pe urma unei sciatici continentale neîntrerupte. Exclus! Păi abia acum îl va stuchi mai bine angajatul multinaționalei pe bătrânelul PESEDEU căzut în țărână, cu coatele zdrelite și cu genunchii tremurători.
Deci… nu pentru ca să-și conserve electoratul și în nici un caz pentru a câștiga noi adepți s-a produs pirueta prin care Dăncilă și-a dat seama, brusc, că nu știe ce-i acela stat paralel, deoarece ea a fost plecată din țară… și-atunci, nu e firesc să mă întreb pentru ce dracului a făcut-o?
Opinia mea este că doamna Dăncilă a primit un telefon din afara țării … și că telefonul n-a sunat „țârrr…țârrr…” ci a sunat „PESSS…PESSS…” . Cred că la telefon i s-a spus că acum, dacă tiranul a fost înlăturat, nu mai e nici o problemă și PESEDEUL cel odios începe să fie „frecventabil”. Că Stanișevii și Timmermanșii sunt mai toleranți…și dacă poate să facă Dăncilă câteva genoflexiuni verbale în sensul renunțării la orice inițiativă în legătură cu justiția, până preiau puterea, la anul, niște băieți care sunt mult mai atașați cauzei, e OK! Dacă vă întrebați ce i-a apucat, vă răspund că … Macron! Dânsul vrea o construcție întâi mai mititică, împreună cu un fel de ALDE revopsit de Guy Verhofstadt, dar nu se oprește aici, căci se zice că i-ar surâde și o alianță cu marele PES, care să contracareze PPE-ul cel supraponderal… Iar „armata” asta are nevoie de soldați la Bruxelles.
Până aici să zicem că am înțeles mișcările de trupe.
Și acum, SCHIZOFRENIA: alegerile au trecut… PESEDEUL a trimis în Parlamentul European, pe primele locuri, mai puțin membri marcanți de partid și mai mult SUVERANIȘTI! Comunicarea lor a fost explicită în acest sens. Ei ce vor face? Se vor alinia politicii acesteia de abandon, deși și-au construit tot discursul pe mesajul de mândrie națională și de redobândire a suveranității? Vor intra „în front”?
Pe ei i-a întrebat cineva ce cred despre această răsucire spre cumințire a lui papa PESEDEU?
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook